Steaua și-a făcut datoria pe Național Arena și a așteptat ca nemții să își respecte renumele. Marica și-a ținut promisiunea și a fost eroul lui Schalke la Haifa, deși Maccabi putea reveni în meci după un penalty la 0-1. Nikolic a fost eroul lui Ilie Stan și Steaua merge în primăvara europeană. Becali a declarat după meci că o vrea pe Manchester în primăvară: „Am promis că mergem până în finală”
„Am spus că nu se poate să ratăm calificarea. Am avut încredere tot timpul că Dumnezeu ne va aduce bucurie. În timpul meciului, când am avut emoții, îmi spuneam așa: „De ce te îndoiești de mine” și îmi venea iar încrederea. Fericirea este cu atât mai mare că am făcut românii fericiți, atât mai avem și noi în țara asta, nu? A fost atmosfera incredibilă. Îmi cântă sufletul, îmi cântă inima”, a declarat Becali la Sport.ro
„Ii mulțumesc lui Marica”
„Felicit toată echipa, pe Ilie Stan că a avut inspirația să joace cu Nikolic. Bucuria asta nu am mai avut-o de patru ani, de când am jucat cu Gala. Îi mulțumesc lui Marica. La 2-0 am stat liniștit. E posibil să îl cumpăr definitiv pe Nikolic, el merită toată atenția noastră. Merită să îl iei numai pentru ce a făcut âîn seara asta. Vreau să jucăm cu Manchester United, să îi batem. De acum voi face eu întăriri, o să vedeți voi Steluța! De acum, toată lumea să țină ciocul mic. Când ai echipa ta angrenată nu mai ai emoții și putere să mă gândesc și să îmi pară rău de alții”, a mai spus Becali
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER